Impozit și punct

IMPOZIT ȘI PUNCT

Faptul că fac parte din categoria persoanelor cu handicap nu cred că mai este o surpriză pentru nimeni, ținând cont că tot o dau cu handicapații mei înainte. Dar nu puteam să nu fac o postare pe tema impozitelor că și așa mor de dragul subiectului în sine, mai ales că de anul acesta cică ar fi trebuit să ne simțim mândri că plătim cot la cot cu cei sănătoși. Și să fiu în totalitate sinceră, așa cum mă și laud că sunt, pot spune că în anii trecuți nu mă învadase niciun gram de rușine, că el, statul, îmi oferea mie ca handicapat niște scutiri.

Dar hai să trec mai la subiect. Ziceam despre plata impozitului mai nou intrat în vigoare de anul acesta și pentru handicapați. Nu săriți pe mine că folosesc cuvântul „handicapați”, că nu este cu sens peiorativ din moment ce realitatea vizuală mă arată ca fiind eu însămi handicapată. Așa că, pentru cei mai sensibili cu exprimarea mea, vă rog să convertiți în capul vostru cuvântul „handicapat” în „persoană cu dizabilități”, pentru că nu vreau Doamne ferește să vă produc vreo lezare sau leziune vizuală, sufletească sau să vă distrug demnitatea…sper că am lămurit chestiunea asta delicată și dureroasă pentru mulți. Așa, ziceam de impozit…ce ziceam de impozit?

Glumesc, astăzi sunt într-una din acele zile când aș fi mai glumeață ca de obicei. Impozitul, mânca-l-ar bugetul local, ne făcea să tot stăm cu ochii beliți la știri zăpăcind telecomanda tot mutând de pe un post pe altul, dar niciodată pe două canale tv care încep cu prima literă a primului meu prenume. Ce ziceam eu? Hai să mai și glumim un pic! Știri de speriat am tot găsit, oameni supărați nu mai zic…Închideam televizorul, luam telefonul și acolo mai mare era zidul plângerii legat de impozite și de înjurături toate la adresa lui Bolojan.

A venit taifunul și ne-a făcut „egalii” oamenilor sănătoși. Mulți am cerut„egalitate, drepturi egale” dar uite că ne-au pălit în cap „obligațiile egale” în timp ce drepturile egale au fost mai iuți de picior făcând stânga împrejur când nu era nimeni atent. Acum, așa cum bine spunea dl. Bolojan când vorbea de „impozit și handicapați” trebuia să ne dea o stare de euforie cetățenească și mamă de mândrie locală, când casierul de la primărie ne va înmâna chitanța cu plata efectuată ca dovadă că am contribuit și noi la îndoparea bugetului local.

Nu știu cum a fost la voi, dar la mine mândria cetățenească s-a transformat într-o uitătură lungă la chitanța care valora cât aproape trei indemnizații de handicap fiecare a câte 724 lei. Casă, mașini, curte, gunoi…etc, și ce se mai plătește prin zilele noaste. O nimica toată, nu? Acum dacă tot ne-a ocolit bucuria asta interioară pe care cică trebuia s-o simțim la efectuarea plății impozitului, vin și eu cu întrebarea: Cu ce bani plătea mama, sau chiar și noi dacă nu eram mai mulți în casă?

Gluma ca gluma, dar știind ce venit lunar are o persoană cu handicap, sau un pensionar ca mama care are o pensie de 1280 lei, cum reușea să plătească? Nu am nimic împotriva eliminărilor când vine vorba de scutiri, dar dacă tot facem așa ceva, hai să luăm exemplul altor țări care au măsuri de protecție a persoanelor vulnerabile. La noi chipurile, se încurajează încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, dar se uită că totul rămâne încurajare verbală că în practică nu se întreprinde nimic. Borduri avem suficiente cât să țină handicapatul în casă, antreprenorii se fac că plouă când vine vorba să-i angajeze pe cei câțiva handicapați care au putut dribla lipsa accesibilizării și lipsa condițiilor cu adaptarea la locul de muncă, pe la țară transport adaptat, ciuciu…

Și să nu mai zic de penuria de handicapați apărută în ultima vreme, penurie de pe urma căreia tot noi dizabilii adevărați, trebuie să suferim. Avea Socaciu un cântec în care zicea la un moment dat că:„mama proștilor a născuți tripleți” adaptând-o un pic, aș spune că: „mama primar a născut tripleți handicapați” . Văd atâția „mirăcioși„ pe la tv din instituții, primari, miniștri sau diferiți reprezentanți ai handicapaților, care sunt surpriși de numărul mare de dizabili de parcă vezi Doamne am fi ieșit din ouă sau după vreo ploaie asemeni ciupercilor.

Problema este mult mai profundă decât plata impozitelor că până la urmă, de voie sau de nevoie toți vom plăti, indiferent dacă asta înseamnă renunțat la medicamente, foame sau împrumut. Te împrumuți, plătești datoria apoi încerci în luni de zile, să tragi de o sănătate precară, să mai pui o haină să nu îngheți, să mai bei o apă să-ți țină de foame…și aici nu mă plâng pe mine ci pe cei care suferă din cauza prea multor lipsuri și poveri duse fără sprijinul statului care a cam uitat că are datoria de a le fi plasă de protecție celor defavorizați. La noi se cam merge în ultima vreme pe zicala„ Ține-te de bidinea, că-ți iau scara!”

Nu voi da nume de partide politice, dar nu pot trece peste faptul că privesc cu mirare cum unii sar în apărarea celor cu pensii speciale de mii de lei sau a plagiatorilor, făcându-mă să cred că noi ceilalți, suntem de-a dreptul invizibili. Nerușinarea și tupeul sunt la cote maxime și de noi niciun cuvânt. Oare de ce? Unde sunt măsurile care lipsesc cu desăvârșire de protecție a celor vulnerabili? Câte persoane cu handicap au case și mașini pe numele lor? Ce studiu de impact s-a făcut pentru a demonstra că din cauza acestor scutiri de impozit au de suferit bugetele locale?

Ce măsuri se vor lua împotriva primarilor care-și vor risipii banii din buget pe borduri și panseluțe? Întreb asta, bazându-mă pe faptul că se vorbește de poprire pe indemnizația de handicap dacă handicapatul nu-și plătește dările. Nu ar fi fost bine ca eu, handicapatul care-mi plesnește inima de bucurie că-mi plătesc impozitul, să am o pârghie din partea statului de al obliga pe primar să-mi facă localitatea accesibilă? Unde este răspunderea funcționarului? Și câte ar mai fi de spus…dar cine să le audă? Până una alta trebuie să plătim o factură echivalentă cu boala că nu doare pe nimeni nici dacă poți plăti, dar nici dacă ai din ce trăi. Am fost dintodeauna un număr dintr-o statistică. Am crescut ca număr pentru că am contat la vot, o să ne chinuim că suntem prea mulți. Lasă că sunt buni și handicapații ăștia de ceva, că vorba aia, „ce buni sunt banii de handicapat când n-ai handicap!” de handicapații adevărați ce să zic…Dumnezeu cu mila!