„Secretul reușitelor în viață nu este să nu cazi, ci de câte ori te poți ridica.” – Nelson Mandela

Știam, dar ne-a surprins

Nu știu cum o fi prin alte părți ale globului, pe la alte popoare, dar pot băga mâna în foc, că sigur și mai mult ca sigur, ca la noi nu este pe niciunde. Se pare că odată, cândva, probabil prin cretacic, ceva ne-a surprins atât de tare încât nicicum nu ne-am putut venii în fire, rămânând astfel cu o „MIRARE” din născare. Pe noi ne surprinde iarna când vine, chiar dacă în anii trecuți cădeau pe pământ trei fulgi rătăciți prin ianuarie, noi, eram nepregătiți și luați prin surprindere.