Adriana HolteiUN STROP DE IUBIRE
Astăzi mi-am luat telefonul la înebunit exact așa cum am tot făcut în ultima vreme, fără vreun gând anume. Zi obișnuită de handi căruia-i rulează zilnic cam aceeași placă. Știu, obicei prost veți zice, că pierd timp prețios degeaba, când aș putea să mai scriu vreun gând pe-aici, dar acordurile unei melodii de suflet, un bluz la saxofon și doi țurțuri atârnați la strașina casei chiar în fața geamului meu, mi-au schimbat direcția spre laptop, la scris. Doi țurțuri reci, translucizi care stau atât de apropiați de parcă ar înțelege mesajul cântecului.
Un el și o ea care poate și-au promis să-și stea aproape atâta timp cât gerul le va permite, apoi pic cu pic se vor topi pierzându-se în uitare. IUBIREA, acel ceva care ne săgeată inima la toți, dar nu toți putem înflori în iubire. De ce? Of, ce bine ar fi dacă unii dintre noi nu am fi precum cei doi țurțuri din fața geamului meu, având acasă câte un GER care să permită iubirii să stea, exact cât consideră el.
M-am născut acum mulți ani într-o lume care părea normală, dar cu cât creșteam, cărarea vieții mele m-a dus într-o lume unde multora li se spusese că iubirea este cu porția și nu li se cuvine tuturor. Sunt atâtea persoane singure care și-au înghețat inima, pentru simplu motiv că li s-a spus că nu pot iubi și nu pot fi iubiți fiind altfel. Uneori mă întreb cum ar fi fost viața mea dacă nu eram iubită și aici nu bag iubirea părinților.
Mă doare sufletul să aud prieteni cu handicap care-și duc amarul singurătății doar pentru că familiile lor se împotrivesc relațiilor acestora pe motiv că „nu este iubirea pentru ei„ sau că„ fratele sănătos își va pierde averea„ și un alt motiv dureros este acela că„ dacă Dumnezeu voia să se uite careva la tine, te lăsa bun„
O mângâiere, un te iubesc, o privire plină de iubire sau poate o îmbrățișare pot fi averea unuia ca mine. De cele mai multe ori, ceilalți uită că și cei altfel au nevoie să fie iubiți, să simtă cum inima le-o ia la trap atunci când simt mângâierea celui drag. Mi-aș fi dorit ca cei care au în dotare un handicap să înțeleagă că iubirea poate fi a lor dacă au suficient curaj să și-o asume și să încerce intrarea în relații. Părinții ne vor vrea binele mereu, dar binele văzut de ei nu înseamnă că este și binele de care tu poate ai nevoie.
Ce dacă ești altfel? Poate un alt suflet lipsit până acum de iubire își va dori să te cunoască. Lasă-l, nu-l îndepărta pentru că iubirea se află în inima fiecăruia și atâta timp cât inima bate, poți spune că ea produce iubire. Îmi aduc aminte cum eram eu cu ani în urmă înainte ca Holtei al meu să fie suficient de răbdător și să-mi arate ce culori minunate poate îmbrăca iubirea. Am avut parte de câteva jigniri de la oameni sănătoși care nu puteau înțelege că eu nu eram ambalajul gol pe care-l vedeau ei.
Timpul a trecut, știu că iubirea mai și doare uneori, dar dacă nu plecam de acasă nu aș fi aflat câtă iubire era pentru mine așteptându-mă. Fiind în căruț, am hotărât să-mi încerc norocul într-o relație cu un om tot pe căruț și parcă-mi răsună și acum în cap râsul celor care nu ne-au dat nici-o șansă. Nu mi-a păsat atunci, nu-mi pasă nici acum, sper doar că aceste rânduri să ajungă în fața ochilor părinților care au copiii cu handicap deveniți între timp adulți. Lăsați-vă copiii să iubească și să-și găsească pe cineva care le poate da un sens vieții. Stați aproape de ei, dar dați-le libertatea de a iubi, de a suferii din iubire, lăsați-i să se căsătorească deoarece o viață au și trece la fel de repede doar că mai amărâtă.
Mulți părinți stau cu teama ca nu care cumva cineva să profite de pe urma copilului bolnav, dar uită că, copilul este demult adult și că frica de profitat este mai degrabă frica părintelui de a-și pierde venitul de pe urma copilului. Banii, casa, averea sunt de cele mai multe ori lanțurile cu care este legat cel care are un handicap, lanțuri puse de familie atunci când nu există încurajare sau încredere că se poate. Că și cel născut cu handicap poate…
Trăim vremuri în care inimile se închid, lăsând interesul să crească. Acum iubirea este doar vizuală cu multe criterii, buzunarul a ajuns organul cu care cel care privește, simte, iar restul este cancan. N-am judecat niciodată pe cineva după cum arată ci m-am ghidat după ce-i spuneau ochii. Nu m-am înșelat ci am găsit întodeauna un suflet cald în spatele unor ochi deosebiți, indiferent de cum îi era trupul omului respectiv. Iubirea nu are formă, gust, graniță și nu ține cont decât de cât de dispus ești să-i faci loc în sufletul tău.
Eu i-am făcut loc în inima mea și pot spune că dacă nu mă hotăram atunci demult să plec de acasă în numele iubirii, poate că azi aș fi fost doar un om trist, privind pe geam cu privirea în gol fără să-mi sară în ochi frumusețea celor doi țurțuri mângâiați acum de razele unui soare călduț, dar nu suficient de puternic să-i topească. Nimic nu este ușor sau de-a gata, dar dacă riscăm în iubire, s-ar putea ca mâine să fim altfel, să fim iubiți. Eu am ales să iubesc! Tu ce alegi pentru sufletul tău?
La mulți ani, dragii mei prieteni de ziua îndrăgostiților!! Să vă iubiți la fel până la sfârșitul vieții!! Vă îmbrățișez cu drag!!