Adriana HolteiBudu mi-a picurat în suflet dor. Dor de bunici și străbunici, de traiul molcom de la țară și de oamenii care își vărsau tristețile și frustrările pe ogor, cu sapa.
Rusty Adriana Holtei, îndemnată de șoaptele trecutului, a povestit în cuvinte alese și culese cu grijă despre familia sa, în special despre tatăl și bunicul ei, iar dacă vă era dor de poveștile la gura sobei istorisite în cuvinte simple, dar înțelepte, atunci trebuie neapărat să citiți și voi acest roman cu parfum de trifoi proaspăt cosit.
Ai lu’ Budu sunt oameni învățați cu greul, dar care au avut în viața lor stâlpi stabili de hărnicie și dârzenie, bărbați care reușeau să adune în jurul lor toată familia.
Pe parcursul romanului, Rusty ne face cunoștință cu fiecare rudă în parte, unchi, mătuși, bunici, având despre fiecare câte o amintire neprețuită, desfășurând povești împletite cu măiestrie pe fundalul pastel al vieții de la țară cu bune, dar și cu rele.
„- Bine-ai revenit, unchiule! Iera cât p’aci să dai ochii peste cap, îi zise nepotul căluşar în timp ce omul încerca să priceapă cam ce-ar vrea să spună nepotul. Își aduse aminte că plecase să taie nucul ăla care-i stătea în cap, iar acum se vedea cu tot satu’ la el în obor și cu călușarii grămadă acolo, în sufletul lui. O mai văzu pe Joița cărând o damigeană de cinci litri cu vin, oferind-o călușarilor degeaba. Asta era prea de tot, enervându-l și mai tare!”
Citiți articolul integral pe blogul .
