Marian Rățulescu
De multe ori, viața ne scoate în cale oameni deosebiți, care, în timp, devin șanse și părți esențiale ale diferitelor proiecte, adăugând culoare și valoare reușitelor noastre. Într-o primăvară, am primit invitația de a participa la o lansare de carte. Nu am putut ajunge, dar universul a adus în casa noastră protagonista lansării, însoțită de prietenii săi. Un om tăcut, cu barbă asemenea unui Moș Crăciun de iunie, ne-a trecut pragul, urmând parcă planul universului. Mai târziu, aveam să înțeleg că acel om, dl Rățulescu, cu experiența sa de lup singuratic în ale scrisului, avea să devină principalul sprijin pentru cele două cărți ale mele: „BUDU” și „ÎNGERI FĂRĂ ARIPI”
Ani la rând, dl Rățulescu mi-a îndrumat „bagheta”, transformându-mi gândurile în pagini scrise. Cu grija unui părinte, m-a certat și lăudat în aceeași măsură, asigurându-se că nu-i voi dezamăgi pe cei ce urmau să mă descopere prin prisma rândurilor mele. „Scrie cu sufletul, fată”, îmi spunea adesea, iar urmându-i îndemnul, am reușit să transmit cititorilor emoții profunde, făcându-i să se simtă parte din lumea regăsită în paginile cărților mele. Scriitor, editor și om printre altele, Marian Rățulescu va rămâne în sufletul meu ca fiind farul care mi-a ghidat pașii prin lumea scrisului, o mare necunoscută mie până atunci.
Diana Neamțu
Tot datorită domnului Rățulescu, am cunoscut-o pe Diana Neamțu, un alt om strălucitor pe cerul sufletului meu. Cred că la nașterea fiecăruia, Dumnezeu ne face diferite daruri, iar eu am primit darul de a cunoaște oameni deosebiți care m-au încurajat mereu. „Fii tu și îi vei cuceri pe toți!” îmi spune mereu Diana, omul care a văzut în mine o rază de lumină chiar și atunci când eu nu credeam asta.
Cu chipul luminos și râsul molipsitor, Diana Neamțu este cea care m-a încurajat să mă înscriu în Lions, devenind astfel membru într-o organizație care se implică în a ajuta, schimba și remodela destine, oferind șanse acolo unde speranța de-abia mai pâlpâie.
Oameni frumoși, oameni cu suflet și, totodată, oameni trimiși de Dumnezeu ca să-mi amintească că POT! Mulțumesc și da, pot spune că datorită lor, astăzi cred în mine, știu că pot și am înțeles că fără sprijinul oamenilor ca ei, drumul meu ar fi fost mai greu, mai anevoios și poate chiar inexistent. Un mare MULȚUMESC, până dincolo de timp!
Mircea Sîntimbreanu
Demult, uneori când mă gândesc parcă prea demult, am corespondat cu un om deosebit din toate punctele de vedere, Mircea Sântimbreanu. Într-o perioadă când calea scrisului era doar o potecuță firavă, pavată cu gânduri trimise în plicuri prin intermediul poștei, Mircea Sântimbreanu îmi scria:
„Mi-ar plăcea să pot citi scris de tine un jurnal cu fapte, întâmplări și personaje reale.”
Timpul s-a scurs picătură cu picătură, dar nu m-a lăsat să uit acele rânduri din scrisoarea lui. Mircea Sântimbreanu rămâne viu în gândurile mele, fiind primul om care m-a încurajat să scriu, să fiu eu însămi și să păstrez emoția care însoțea fiecare cuvânt citit.
Peste ani, revin cu un „Jurnal de Buduleasă”, aflat în lucru, ca un omagiu adus acestui om care a putut vedea o parte din sufletul meu așezat printre rândurile scrisorilor ce plecau spre București. Pe strada Hristo Botev, la numărul șapte, poposeau adesea gândurile copilului care eram atunci, încercând să-și găsească un drum, o cale…
Îmi place să cred că de undeva, dincolo de nori, un înger îmbrăcat în alb, cu privirea caldă și chip blajin, îmi veghează pașii pe calea scrisului, fiind mândru că, după atâția ani, dorința sa se materializează.
Ca o promisiune, le spun tuturor că atâta timp cât literele adunate între pagini vor face drum către inima cititorului, voi continua să scriu, păstrând vii în suflet îndemnurile primite cândva de la oameni care, între timp, au devenit îngeri.
Le mulțumesc pentru că au crezut în mine și au văzut în ceea ce scriam fărâma de suflet așternută pe foaie.