Îngeri fără aripi. Trăiri creionate ale unui distrofic – Rusty Adriana Holtei
Am terminat de citit cartea „Îngeri fără aripi” de câteva minute și lacrimile încă mai curg necontenit din ochii mei. Cu nod în gât m-am apucat să scriu despre cartea asta. În primul rând, vreau să îi mulțumesc Adrianei pentru că și-a pus sufletul și trăirile pe hârtie și pentru că am avut oportunitatea de a o cunoaște. Știți care mi-a fost dorința citind cartea? Să facă Universul o magie cândva și să o pot cunoaște pe Adriana și dincolo de ecrane și telefoane, să o pot strânge în brațe și să îi mulțumesc pentru că, prin ambiția și optimismul ei, prin puterea cuvintelor sale, prin „vocea” ei autentică și puternică m-a ajutat să privesc viața cu alți ochi.
Pe Adriana o știu de ceva timp din mediul online, însă abia anul acesta am apucat să interacționăm și recunosc că mi-a intrat în suflet de la primele conversații. În ciuda suferinței sale și a modului în care viața a condamnat-o să își ducă existența, este o persoană care pare să zâmbească mereu, care emană optimism prin toți porii. Discutând cu ea și citindu-i cartea, am descoperit că este și o persoană inteligentă și talentată, înzestrată cu harul poveștilor.
Citind, îmi aminteam cum mi-a zis într-o discuție că ea nu știe scrie corect, că are doar opt clase. Dar știți ce? Poate că pe alocuri s-au strecurat greșeli, dar știind cum scrie – lucru pe care l-am aflat dintr-un interviu cu ea – și prin câte greutăți a trecut, pot spune că se descurcă de minune și o apreciez enorm, o admir. Iar stilul ei de a povesti este atât de plăcut, încât aș putea sta să o ascult sau să o citesc zile întregi și nu m-aș plictisi.
O poveste de viață care aduce lacrimi și râsete deopotrivă
Nu știu dacă sunt eu tare sensibilă sau povestea de viață a Adrianei este singura „vinovată”, însă am plâns de la primele rânduri pe care le-a scris în cartea „Îngeri fără aripi”. Am plâns și pe parcurs și încă am avut lacrimi în ochi și un nod mare în gât mult timp după ce am citit și ultima pagină a cărții. Dar am și râs citind, și nu pentru că drama ei ar fi de râs, ci pentru că stilul în care povestește îți smulge adeseori hohote. Chiar și în tristețe aflându-se, are un stil de a exprima gândurile sale, încât n-ai cum să nu râzi. În plus, povestea ei este presărată cu amintiri din copilăria sa, iar multe dintre acestea categoric aduc zâmbete și râsete.
Mai presus de toate, „Îngeri fără aripi” este o carte care ne duce pe noi, cititorii, într-o realitate cruntă, una față de care adeseori închidem ochii sau ne ascundem privirea. Este realitatea în care persoanele care suferă de distrofie musculară sunt numeroase, mult mai multe decât m-aș fi gândit. Am auzit de boala aceasta, însă recunosc că nu știam că sunt atâtea persoane care suferă de ea și, mai ales, nu m-am gândit niciodată la câtă suferință îndură aceste persoane.
Dincolo de boală și de faptul că sunt imobilizate în scaune cu rotile – căruț, cum zice Adriana – aceste persoane sunt deosebite, sunt oameni care își doresc doar să fie văzuți și acceptați de ceilalți. M-a durut durerea lor, m-am simțit neputincioasă la suferințele prin care Adriana și soțul ei, Nicu, trec zi de zi. Am simțit frustrare la gândul că nu găsesc un om care să îi îngrijească și teamă pentru ce le va aduce viitorul.
„Îngeri fără aripi” – o poveste despre cum iubirea te înalță
În carte, autoarea povestește despre viața ei, atât cea din copilărie, cât și cea de adult. Ne povestește despre accidentul care a declanșat boala genetică de care suferă și primii ani, primele confruntări cu semnele bolii. Aflăm și despre refuzul ei de a se da bătută sau cel de a ajunge în scaunul cu rotile. Amintirile se succed într-o ordine aleatorie, în funcție de cum a simțit să le așterne, însă se potrivesc frumos ca așezare în carte și fac lectura să fie facilă și plăcută – în măsura în care putem spune despre o astfel de poveste că poate fi plăcută în vreun fel.
Dar știți ce mai este cartea „Îngeri fără aripi”? O dovadă că iubirea este cel mai puternic „instrument” de care dispunem. Adriana și Nicu s-au cunoscut pe holurile spitalului din Vâlcele și au ajuns de nedespărțit. Între ei s-a născut o iubire sinceră, pură și capabilă să învingă orice. Pentru ei, iubirea a fost cea care le-a dat speranță și le-a întărit dorința de a înainta în viață, în ciuda bolii. Iată cât de frumos descrie Adriana iubirea:
„Distrofia nu are leac, niciun medicament nu o poate opri, dar știu că iubirea îți poate da forța de a te lua la trântă cu boala, iubirea te poate ridica de jos și iubirea îți poate da un sens chiar și când crezi că ai pierdut tot! Multe poți pierde din cauza distrofiei, multe poți câștiga iubind.
Nu știu ce poate aduce ziua de mâine, va fi greu, dar mai știu că atâta timp cât iubesc și sunt iubită nu am voie să mă las. Cu lacrimi și dureri mergem în doi, împreună, spre mâine.”
O autobiografie care ne învață despre optimism
Am admirat-o pe Adriana de la prima conversație pe care am avut-o cu ea, dar după ce i-am citit cartea „Îngeri fără aripi”, această admirație pentru ea a crescut și mai mult, pentru că am descoperit că este o femeie extrem de puternică și de ambițioasă, un suflet blând, trecut prin încercările nemiloase ale sorții.
Sincer, în timp ce citeam cartea, mă gândeam cât de puțin știm să apreciem ceea ce avem și cât de mult ne plângem de „nimicuri”. Practic, prin povestea ei de viață, Adriana m-a învățat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și să realizez câte am, de fapt. M-a învățat că pot privi cu optimism spre viitor, indiferent de cât de greu mi s-ar părea vreodată momentul prezent. Așadar, mai mult decât o autobiografie sau, cum spune autoarea, o carte cu „Trăiri creionate ale unui distrofic”, această carte este una care ne învață să privim viața cu optimism și recunoștință. Adriana, mă plec în fața ta și îți mulțumesc! Ești demnă de toată admirația și tot respectul!
Sper din inimă ca această carte să fie citită de cât mai multe persoane, pentru că povestea Adrianei merită să ajungă în atenția și în inimile cât mai multor oameni. Cu riscul de a mă repeta, vă spun că alături de povestea ei, stilul de povestitor al Adrianei m-a cucerit, în special că în dialoguri folosește adeseori graiul oltenesc pentru a reda autenticitatea. Așadar, cu tot dragul vă recomand să citiți cartea „Îngeri fără aripi”, pe care o puteți comanda direct de la autoare, printr-un mesaj privat la Rusty Adriana Holtei.
Articol preluat din: https://www.randurileevei.ro/