Vă îmbrățișez cu iubire!
Am terminat de citit romanul ,,Budu”, al scriitoarei Rusty Adriana Holtei și sunt încântată de firul epic al acestei talentate naratoare.
,,Budu”, este în esență, un roman care aduce în prim plan, obiceiuri și tradiții ale satului din regiunea Olteniei, iar întâmplările prezentate sunt îmbinate pe alocuri cu zicale și proverbe rămase din bătrâni, asemenea unor puncte de reper pentru a putea merge pas cu pas, pe drumul vieții.
,,Părul deștept părăsește capul prost” sau ,,nu mai înveți tu cal bătrân la ham” sunt proverbiale la noi, la români, însă folosite în contextul întâmplărilor pe care scriitoarea le amintește, aduc o notă de umor incontestabilă. Personajul cel mai haios mi se pare din punctul meu de vedere, bunica Gheorghița, mama lui Florică Budu, tatăl autoarei, femeia respectată a familiei, de care știau toți de frică, dar care era corectă, muncitoare și cinstită.
La fel de interesante sunt și premonițiile pe care scriitoarea le lansează, premoniții pe care personajele nu le percep imediat, dar care devin apăsări pe suflet atunci când se împlinesc.
Budu, reprezintă chintesența familiei scriitoarei și provine de la porecla căpătată de bunicul din partea tatălui ei(Tita), dată de localnici, datorită faptului că acesta purta la pălărie flori de budulani.
Rusty Adriana Holtei este prezentată aici, cu numele de Anișoara și în jurul ei, se conturează toate personajele, începând de la bunici și părinți, aceasta dispunând de o doză fină de ironie și umor în conceperea firului narativ.
Pentru Anișoara, țintuită în scaun cu rotile de la o vârstă fragedă, persoanele dragi plecate prea devreme într-o altă lume, reprezintă incertitudinile și propriile ei rădăcini înfipte adânc în conștiința sa, care au adus la lumină momentele de neuitat petrecute cu cei care s-au desprins din această viață. Astfel, moartea tatălui, anunțată din timp, de prezența unei turturele care zbura agitată în fața geamului, dar și de înrădăcinarea în subconștientul acestuia că va deceda la vârsta de 70 de ani, la fel ca bunicul Mărin, au reprezentat puncte de cotitură și durere, dar mai ales de neputință, deoarece ,,durerea care-i mușca carnea”, avea s-o macine vreme îndelungată pe aceasta. Pentru tatăl Anișoarei, ,,ochii plini de lacrimi, vorbeau în locul lui, străgând în gura mare ceea ce nu voia el să spună prin cuvinte”.
,,O să mor la anii lui tata, o să vedeți voi”, anunța Florică pe cei din jur.
Anișoara este înzestrată cu un simț telepatic deosebit, care o avertizează de fiecare dată când unei persoane dragi i se întâmplă ceva rău, iar ea trăiește efectiv toate aceste experiențe triste, cu o intensitate aparte, revărsată în lacrimi și țipete interioare.
Avem parte de un adevărat spectacol al trăirilor interioare pe care Florică Budu le manifestă înainte de moartea lui, în momentul în care el este convins ca înainte de trecerea la ,,cele veșnice”, este necesar să-și sape mormântul și să dea de pomană, cât se află-n viață. Aceste obiceiuri împrumutate de la părinții lui, pot să ne uimească pe noi cititorii, însă pentru omul convins că aceste alegeri sunt esențiale și salvatoare, constituie balsam pentru sufletul care se va despărți de trup, pentru conștiința și împăcarea cu Sine.
Romanul este structurat pe amintiri din viață fragmentare și nu neapărat în ordinea cronologică a întâmplărilor, ci urmând un curs firesc al trăirilor sufletești ale scriitoarei. Budu începe și se termină cu decesul tatălui, pe care Anișoara l-a iubit enorm, înțelegându-se cu acesta în timpul vieții, doar din priviri.
Florică este personajul cel mai mediatizat din roman, deoarece el a fost stâlpul casei, un bărbat care, deși căsătorit târziu( în mentalitatea satului), la peste 28 de ani, a ținut pe umeri întreaga gospodărie, muncind din zori până-n noapte.
Sunt aduse întâmplări din copilăria, adolescența și anii de maturitate a acestuia, încărcate de umor, care trezesc un zâmbet în colțul gurii cititorului. Florică, un copil neastâmpărat, va dărui această caracteristică și Anișoarei, care, până în momentul în care se va îmbolnăvi, va participa alături de sora ei la tot felul de șotii, pe care bunica Gheorghița le va încondeia cu ocări și vorbe usturătoare.
Prietenii lui Florică au nume haioase, la fel ca și năzdrăvăniile pe care le fac împreună: Niculaie Căcărează, Mozolea, etc.
Oamenii locului, cred în descântece, în aruncatul în bobi de porumb și multe din aceste concepte se adeveresc pe parcurs.
Deși un bărbat în aparență dur, cu multe aventuri amoroase în trecutul lui, Florică se va schimba radical în momentul întâlnirii cu viitoarea lui soție, frumoasa Caterina, dintr-o comună vecină, devenind un om plin de romantism și duioșie.
În Budu, sunt reliefate la fel de amănunțit, obiceiurile care s-au păstrat din străbuni, în momentul în care se căsătoresc doi tineri, pudoarea și timiditatea lor odată cu primul sărut furat.
Florică și Caterina, fiind salariați, vor reuși treptat să-și încropească cele necesare într-o gospodărie : ,,puteau și munceau, făcându-și treaba în ambiția sorții, care le pusese în cârca vieții, mai multe pietroaie pe suflet, decât bucurii pe inimă”.
Tumultul sufletesc prin care trec personajele, constituie o răbufnire de metafore, comparații și personificări, toate alese cu meșteșug de scriitoare, ceea ce denotă o temeinică stăpânire a scrisului.
Întâmplările familiei și ale altor consăteni, sunt scrise cu patos, bucurie și savoare, iar multe dintre ele, ne trezesc la realitate, sau ne provoacă o stare de veselie, un hohot de râs.
Momentele fericite și triste, fac parte din viața fiecărui om, iar autoarea nu este zgârcită în creionarea acestora.
Anișoara, vorbește în scris cu tatăl ei mort, convinsă fiind că acesta, o aude. Arar, merge la cimitir împreună cu mama, ducându-i liliac și rugându-i pe toți morții cunoscuți să-i vorbească acestuia.
Sfârșitul cărții este o declarație de dragoste pe care fiica lui Florică o face acestuia, aducând în prim plan toate trăirile interioare ale ei și ale animalelor pe care acesta le-a crescut cu drag.
Chiar dacă oile au fost vândute, iada Negruța, crescută de Florică, rămâne o amintire vie a celui care-și iubea atât de mult gospodăria. Alături de familie și Negruța îl plângea și căuta pe cel dispărut.
Vă invit să comandați această carte ( scriind mesaj pe mess, autoarei Rusty Adriana Holtei) și sunt convinsă că veți fi purtați într-o lume aparte, descrisă cu talent de Adriana, iar în unele locuri, veți fi tentați să vă contopiți cu personajele.
Felicitări pentru acest roman plin de suspans!
Articol preluat din https://www.facebook.com/dimitriu.gabriela.1/posts/pfbid0REowuBcRFTc7K85TNm8bSNDMmvxAgQBrBNMcP9hnJJaUPRHJgFYQzuExFaYdGTTKl